Prețurile la benzină și motorină au explodat în România. La ce să fii atent în următoarele două luni

de: Mădălina Bahrim
03 05. 2021

Datele arată că șoferii români scot, în ultimul an, cu 22% mai mulți bani din buzunar pentru a-și alimenta mașinile cu benzină, și cu 14,8% mai mult pentru motorină.

Experții susțin că, dacă scumpirile la carburant vor evolua în aceeași linie precum în ultimele 12 luni, românii ar trebui să se aștepte la scumpiri și la raft. Pentru că prețul alimentelor e influențat direct de costul transportului, deci, de prețul carburantului.

Anul trecut, în aprilie, un litru de benzină costa 4,51 de bani, iar cel de motorină era 4,71 de bani. Acum, un șofer plătește pentru un litru de benzină 5,50 de bani, iar pentru un litru de motorină aproximativ 5,42 de bani. Chiar și cu aceste scumpiri, la nivel european, ne situăm pe poziția a doua în clasamentul celui mai ieftin carburant din regiune

Potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți al Comisiei Europene, românii plătesc însă, în continuare, al doilea cel mai mic preț din Europa la benzină și motorină, după bulgari.

Potrivit specialiștilor care analizează evoluția de pe piețele europene de carburant, scumpirile se datorează faptului că au existat inreruperi de producție, în contextul în care multe rafinării din nord-vestul Europei au fost scoase recent din funcțiune pentru lucrări de mentenanță sau întreruperi neprogramate.

Ne așteaptă scumpiri în lanț?

Economiștii avertizează că dacă trendul scumpirilor continuă pe sectorul carburanților, va declanșa scumpiri în lanț.

„Este o creștere a cotațiilor atât la benzină cât și la motorină, trend de creștere la produsele petroliere că urmare a revenirii economice. Este și un motiv de fericire pentru stat, pentru că jumătate sunt accize și taxe care merg la bugetul de stat, dar pe de altă parte, economic, nu e un lucru de bucurat, cresc serviciile de transport care se reflectă în creșterea costurile mărfurilor transportate.”
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei

Raportat la benzină și motorină, în primele luni din 2021 prețurile au crescut considerabil față de anul precedent. Astfel, în mai 2021, motorina a trecut de 5,3 lei, iar benzina e la aproape 5,5 lei. Creșterea e cu atât mai mare cu cât până la finalul lui 2020 prețul era cu aproape 1 leu mai mic pentru ambele tipuri de carburant.